Prietenii îți sabotează obiectivele?

Sau este de fapt invers?

Într-un experiment din 2014 al celebrului studiu Milgram Paradigm (1) – cu privire la agreabilitate și obediență – s-a demonstrat că oamenii care sunt mai plăcuți sau "draguți" au mai multe șanse de a răni pe alții pentru că ei nu vor să supere sau să pară dezagreabili. Concret, atunci când s-a cerut unor subiecți să inducă mai multe șocuri electrice asupra altor subiecți, cei care au fost mai drăguți au fost, de asemenea, mult mai ascultători față de autorități chiar și atunci când asta însemna să rănească mai mult o altă persoană.

Să luăm de exemplu un atlet care concurează într-o cursă de lungă distanță. În cazul în care sportivul decide să renunțe și primește un DNF (Did Not Finish), comentariile care vor urma, împreună cu scuzele de rigoare, sunt de regulă compătimiri de genul: „Ai făcut tot ce ai putut.”, „Ai fost bun dar nu a fost ziua ta norocoasă.”, „Nu contează, vei reuși data viitoare.”, „Este cea mai bună decizie pe care ai luat-o.”, „Ai învățat atât de mult în acest proces.”, „Ai terminat cu x kilometri mai mult decât majoritatea.”, „Rămâi eroul meu.”, „Eu tot te iubesc.” și lista poate continua. Gândind-o la rece, sportivul nu a reușit să-și îndeplinească țelul iar "prietenii" îi spun că asta este în regulă, în cele mai multe cazuri că asta a fost "cea mai buna decizie.". La o prima vedere se pare că "prietenii" nu fac altceva decât să te susțină...

 O analiză mai atentă a "prietenilor" dezvăluie, în general, mai multe lucruri: marea majoritate a prietenilor care sunt "susținători" procedează așa deoarece ei înșiși nu au reușit sau nu au încercat nimic asemănător. Asta duce la doilea motiv pentru care "prietenii" sunt susținatori. Nu numai că nu doresc să fie dezagreabili, dar la un nivel mai egoist ei vor raționaliza propriile eșecuri. Prin a spune cuiva că a făcut cea mai bună alegere atunci când s-a dat bătut, practic îi ceri acelei persoane să fie de acord cu tine și eventual să ajungă să creadă că, atunci când este greu, este în regulă să te dai bătut. Această persoană va proceda la fel, la rândul său, cu prietenii săi.

Acest tip de comportament duce la un eșec ciclic care este susținut și "justificat" de către grup. În loc ca noi și prietenii noștri să fim responsabili pentru ce se întâmplă, noi căutăm și găsim scuze pentru alții în speranța că același lucru va fi făcut și pentru noi, perpetuând astfel ciclul de eșec și sabotându-ne pe noi înșine și pe prietenii noștri.

Dacă dorim cu adevărat să reusim – și cine nu dorește asta? – trebuie să fim sinceri cu noi înșine, să cerem altora să fie sinceri cu noi și să facem același lucru în schimb pentru ei. Înțelepciunea populară a ultimilor câteva mii de ani ne spune că, dacă dorim să reușim, trebuie să ne înconjurăm de cei care au succes. Să ne depărtăm de "prieteni" care sunt "drăguți" doar pentru că doresc să se facă plăcuți și în schimb să căutăm prieteni care sunt cinstiți și care ne țin responsabili.

Succesul o să fie răsplata.